Vantul imi ofera de fiecare data prilejul de a descoperi infantila realitate, desi refuz cu strictete.
Rareori,privesc pe geam,dar deseori incerc sa ma eliberez de perfectiune si sa devin un om simplu chiar in mijlocul ploii, acolo unde pot simti loviturile primite in urma caderii picaturilor de ploaie.
Multi dintre noi uitam sa descoperim esentialul, depasim cu mare usurinta momentele fundamentale si ne cufundam in minciunile peretilor falsi ai realitatii.
Era in jurul orei trecute de pranz. Cerul se schimbase, tinand cont de faptul ca acum doua ore avea o culoare inimaginabil de stralucitoare. Observ cu mare atentie cum o picatura sosita de nu stiu unde si nu stiu cand se asaza pe mana mea, care simte aerul de afara, si se scurge intr-un timp de nu stiu cate secunde. Totul era bizar. Nu trec doua minute, iar ploaia nu inceteaza sa-si faca aparitia. Cu un curaj extraordinar de mare, ii cer slugii mele haina si ies afara,atentionata de vorbele acesteia. Pasesc, strivind picaturile de ploaie,si indepartandu-ma incet de casa, dar apropiindu-ma cu usurinta de un loc unde observ ca nu sunt singura in ploaie. Langa mine isi face prezenta un baiat nu cu mult mai mare decat mine, iar cu mare tarie in glas, intrece zgomotul ploii si indrazneste sa ma intrebe:
-Stiu si eu dar cu siguranta stii si tu ca singurul lucru pe care il cautam cu un dor de nestavilit este putinta de a ne uita pe noi insine, de a fi atat de surprinsi incat sa ne parasim, de a ne pierde memoria interioara si de a face ceva fara sa stim cum si de ce. Dar nu toti stim ca aceasta cale a vietii e minunata, insa facuta din abandonare, nu-i asa..?
Pentru scurt timp mi-am intors privirea uimita de ceea ce auzeam, si ii raspund nu stiu cat de bine:
-Poate ca stim multe, dar de invatat nu invatam nimic. Ceea ce iti pot raspunde este doar atat:...”un om nu se va ridica sa mearga niciodata mai sus, ca atunci cand nu stie incotro se va indreapta”.
Acest baiat cu care vorbeam de nu stiu cata vreme, si al carui nume nu l-am retinut, nu de alta dar era mult mai important ceea ce vorbeam, incepe sa faca cativa pasi, iar apoi inca unii, nu repezi ci multi, si se indeparteaza, iar ceea ce era mai ciudat era ca ploaia il urma. Nemaiavand de ce sa ridic tonul, ii rostesc cateva cuvinte cu care isi poate aminti de mine:
-Fii atent,pentru ca se poate intampla ca maine sa vina un strain si sa spuna, cu bun simt maiestru, tocmai ceea ce am vorbit, si ne-am vedea amandoi obligati sa primim de la un altul propria noastra parere.
Iar acestuia, chiar daca era departe i se auzea vocea lina si ajutandu-se de aceasta imi spune:
-Sufletele comune platesc cu ceea ce fac, dar cele nobile cu ceea ce sunt. Nu uita cine esti...! si nu uita ca tot ceea ce faci, conteaza! Urmeaza-ti pasii! Cerul e limita!!!!
Lasandu-ma pentru o a doua oara uimita, raman cateva minute confuza, iar apoi imi adun pasii si pornesc spre casa repetand mereu aceeasi fraza: “Gaseste calea catre realitate si elibereaza-te de lumea viselor..!Cerul e limita..!!!
Ajung acasa. Inapoiez cu mare graba haina, slugii, si ma retrag din nou in camera mea. Nu trec nici macar doua minute, iar fereastra se transforma intr-un personaj al mintii mele, al gandirii mele de copil; parca ma chema sa admir tot ceea ce ea oglinzea.Cu mare mirare observ cum pe cer se formeaza tot felul de lucruri la care nici nu visam si parca totusi mi se pareau familiare.. .Da!Eram sigura..! Stiam de la bun inceput, totul nu e real!
Incerc sa ma calmez, sa devin ceea ce eram cu cateva minute mai devreme, o fata care tocmai s-a intalnit cu cine nici macar nu visa!
Incerc sa meditez, sa definesc cateva cuvinte ce ma marcasera cu cateva momente in urma!Exact asa cum ma gandeam.In zadar.
Parca cineva ori ceva din interiorul meu imi spunea sa nu incetez, ci sa raman in jocul mintii si sa aflu secretul. Inca nici in ziua de azi nu mi-am amintit in totalitate, ci doar definesc momentele:
“Tinand cont de faptul cum privim noi lucrurile, putem spune ca totul e simplu, dar deseori depasim acea sansa spre ceea ce numim perfectiune si privim doar marginile, dar daca am privi in centru am observa cum totul e imperfect”.
Nu mult dupa aceasta, obosesc si sfarsesc totul printr-un somn adanc.Nu visez, deoarce m-am eliberat de acea lume considerata de mine: Falsa.
