Cu toţii continuăm să mergem în limita străveche a drumului unde, deseori sau câteodată poate prea des, suntem descurajaţi de cuvintele celorlalţi. Ne lăsăm speranţa în fluida influenţă a celor ce ne privesc a fi oameni simpli, cu maniere de care ne vom mândri în timpurile ce vor veni.
Cand spun “cu toţii” mă gândesc şi la cei care poate nu ştiu ce este iubirea, la cei care nu au avut parte de dragoste pe merit dar şi la cei care cu siguranţă vor continua sa-şi urmeze idealurile. O astfel de persoană este un copil pe care nu multi il cunosc, care nu are parte de bucuria privirilor pline de iertare din jur, un copil a carui adresă i-o ştiu şi pe care o repet de fiecare data in minte. Acesta locuieste pe strada Speranţei, orasul Şansei, casa cu numarul: nelimitat şi in lumea idealurilor. Este nu numai un copil ci şi o fiinţă de care ma simt mândră că o cunosc şi de la care pot invaţa cu siguranţă lucruri ce-mi pot fi de folos. De fiecare dată imi spune ca invaţă ceva nou, imi tot repeta faptul că există o profunzime in acele momente scurte care ne obligă să le atribuim mai multa importanta decat oricarei alte experiente. Când am ocazia il intreb, cu mare nerabdare in aflarea raspunsului:
-Care e sensul universal al lipsei şi al ignorantei daca nu insinuarea tragică prin care sufletul işi expune enormele sale pretentii?
Iar el, acest copil fara nume, fara curajul de a face paşii urmatori pentru a se mentine in viaţă, imi raspunde cu o oarecare nesiguranţă in glas:
-Omul e un fluviu al carui izvor e ascuns. Toate cele necesare sunt dizolvate in apa limpede a acestuia. Dacă ne descoperim propriul izvor, ne descoperim şi raspunsurile la intrebarile puse, aparent in zadar.
Stau şi pe loc realizez ca in momentul în care privesc fluviul curgator care, din regiuni pe care nu le văd îşi revarsă apele in mine timp de ceva vreme. Îmi dau seama ca nu sunt doar o copilă cu gânduri depaşite de aspiratie, că nu sunt o cauză ci un spectator surprins al acestei ape eterice.
Nu mult îmi ia şi îi dezvălui şi lui aceste gânduri răvăşite şi imi raspunde la o intrebare încă neadresată dar legată de ceea ce spusesem cu câteva minute mai devreme:
-Nu putem desena ori scrie ceva ireal sau ceva ce este deja transparent, dar cu siguranta vom putea trăi şi trece peste realitatea cruda a pierderilor şi castigurilor ale caror sfârşituri nu sunt deloc surprinzatoare ci dimpotriva, sunt exact asa cum ne gandim: Perfecte.
Mi-a luat puţin mai mult timp să-mi dau seama ori sa realizez că acesta este adult chiar in omul copil.
Îmi adun in continuare speranţe că acel spirit nu a murit incă.
Mă rostogolesc iarăşi în colţarele mele vechi şi-mi schimb gândurile cu cele de dinainte şi tot nu-mi amintesc sufletul iubitor dar ocrotitor al acestui copil. Nu ştiu cum, nici unde, dar ştiu că acesta era pentru mine o voce a idealului ce mi-a dat intotdeauna o multime de raspunsuri la intrebari care nu credeam ca voi avea vreodată curajul sa le rostesc.
Pentru a încheia, nu folosesc alte cuvinte mai potrivite ca acestea pe care le voi scrie mai jos fara a depăşi exactitatea rostirii lor de către copilul acela uimitor:
Omul e creat pentru libertate, cu dreptul la realitate dar nefiind inlănţuit în adâncimile viselor! Omul nu e obişnuit pentru ca are dreptul sa fie extraordinar...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu